Mergi la conţinutul principal
x
Cardurile de energie

Cardurile de energie

Categoriile defavorizate, așa cum sunt ele prevăzute prin OUG 166/2022, vor primi un card de energie pentru plata facturilor de consum. Aceste carduri vor fi alimentate de 2 ori pe an cu suma de 700 lei.

Cine beneficiază de cardurile de energie?

  • pensionari cu vârsta peste 60 de ani, cu venit lunar de până la 2.000 lei
  • pensionari de invaliditate și persoane cu handicap grav, accentuat sau mediu, indiferent de vârstă, cu venit lunar de până la 2.000 lei
  • familiile cu alocație de susținere și familiile/persoanele cu ajutor social, indiferent de vârstă și venit.

Dacă la un loc de consum domiciliază mai mulți beneficiari, sprijinul se acordă o singură dată per loc de consum. Pe card vor fi scrise numele tuturor beneficiarilor care au aceeași adresă de domiciliu.

Când se acordă cardurile de energie?

Cardurile vor ajunge la cei vizați prin intermediul Poștei Române conform următorului calendar:

  • în perioada 1–28 februarie 2023, când vor fi alimentate cu prima tranşă de 700 lei. Astfel, beneficiarii le vor putea utiliza pentru plata facturilor după 1 martie.
  • în perioada 1–30 septembrie, când vor fi alimentate cu a doua tranșă de 700 lei.

Cei care își păstrează calitatea de beneficiari vor putea utiliza cardul și pentru tranșa a doua, începând cu luna septembrie.

Cum se folosesc cardurile de energie?

Plata facturilor cu sumele de pe cardul de energie se poate face prin mandat poștal:

  • Online, accesând aplicația de pe site-ul Poștei Române aici (https://www.posta-romana.ro/sprijin-pentru-romania.html)
  • Direct la poștașul care a sosit la domiciliul beneficiarului
  • La orice oficiu poștal din mediul urban sau la oficiul poștal în raza căruia își are domiciliul beneficiarul, în mediul rural

Pentru plata online beneficiarii pot accesa site-ul poștei prin introducerea seriei cardului de energie, iar apoi, încarcă cele 3 documente necesare plății – cartea de identitate, cardul de energie și factura (înștiințare de plată din partea furnizorului sau certificat de validare a datoriei din partea asociației de proprietari/locatari, în cazul sistemelor centralizate de termoficare). Beneficiarul trebuie să dețină și să introducă și o adresă de e-mail, pe care va primi în maximum 5 zile confirmarea plății efectuate.

Poți folosi cardul de energie pentru plată totală sau parțială a unei facturi.  Factura poate să fie pe alt nume decât cel al beneficiarului care locuiește la adresă. Adresa locului de consum trebuie să coincidă cu domiciliul beneficiarului (sau domiciliul declarat al acestuia).

Indiferent de metoda de plată aleasă, ai nevoie de cardul de energie, actul de identitate al beneficiarului și factura de consum/codul de bare de pe aceasta sau din contul tău de client (înștiințare de plată din partea furnizorului) pe care dorești să o achiți.

Când expiră cardurile de energie?

Trebuie să știi că valabilitatea cardului și a soldului acestuia expiră la 1 ianuarie 2024, indiferent dacă le-ai folosit sau nu. 

Alte informații importante despre cardurile de energie?

Cei 1400 lei acordați în 2023 pot fi folosiți exclusiv pentru plata consumului de energie electrică și/sau gaze naturale. Dacă ai și alte servicii pe factură, acestea vor trebui achitate prin orice altă modalitate de plată, așa cum e menționat pe facturi. 

Se pot plăti facturi curente sau restante doar pentru locul de consum de la domiciliul beneficiarului. Cu un card se pot face mai multe plăți în același timp, către mai mulți furnizori, până la epuizarea sumei.

Sperăm că acum e mai clară noua modalitate de sprijin, iar dacă ești sau cunoști pe cineva în una din situațiile de mai sus, distribuie acest articol sau încurajează-i să acceseze ghidul emis de Poșta Română ori să apeleze gratuit 0319966 pentru detalii.

Surse:

  • https://www.investenergy.ro/platile-cu-cardurile-de-energie-se-pot-face-si-online-nu-doar-prin-apelare-la-postas-sau-mandat-postal/
  • https://mfe.gov.ro/cardul-de-energie-utilizat-direct-de-acasa-ministrul-marcel-bolos-beneficiarii-vor-putea-sa-achite-si-online-facturile-la-utilitati/
  • https://economie.hotnews.ro/stiri-energie-26054422-cardurile-energie-1-400-lei-plata-facturilor-putea-face-online-printr-aplicatie-postei-achizitii-lemne-foc-vor-decontate.htm

 

Articole
Ataşament Size
Cardurile de energie 244.83 KB
Block Builder